Prime Kapital, fondat de doi dintre foștii manageri ai fondului de investiții NEPI Rockcastle, Martin Slabbert și Victor Semionov, deține în portofoliu în România trei mari proiecte
Zona a înregistrat în ultimii ani una dintre cele mai mari creșteri în ceea ce privește numărărul de angajați din clădirile de birouri moderne, astfel că circa 40% dintre angajații
Alka Group, producătorul napolitanelor Alfers și al covrigeilor Toortitzi, a demarat lucrările de construcție ale noii fabrici de biscuiți și snacks-uri sărate de la Ploiești, proiect
Dezvoltatorii de proiecte office mizează tot mai mult pe etapa de preînchiriere a imobilelor, mai ales în condițiile în care finanțarea bancară depinde de gradul de ocupare a unei
Forte Partners, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari, care construiește birourile The Bridge din zona Orhideea, demarează în perioada imediat următoare un proiect rezidențial
Azerbaijanul inaugurează unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din lume, o nouă cale ferată care unește Asia de Europa, și care va reduce semnificativ durata transportului
Astăzi, la un deceniu distanță, terenul pe care urma să fie ridicat centrul comercial este în continuare viran, iar compania Retail Park Magnolia ce trebuia să opereze mallul este în