vor intra în procesul de negociere aferent inițierii și finalizării ultimelor etape ale strategiei”, a anunțat Daniela Lulache, directorul general al SNN, într-un raport curent emis
În consecință, întrucât cartea de alegător constituie un document care nu are același rol în cadrul celorlalte procese electorale, documentul de referință nu va mai fi emis, personalizat
Astfel, biletul gratuit emis de compania națională de căi ferate CFR Călători va fi valabil până la granița cu Ungaria, unde trebuie schimbat cu un alt bilet gratuit emis de operatorul
curente, inclusiv pentru utilizarea în numerar a creditelor contractate de la Raiffeisen Bank, va putea fi efectuata de la orice bancomat, doar de către clienții care dețin un card, emis
De asemenea, compania colaborează cu PAID, fiind autorizată să emită polițe PAD, iar în 2019, EximAsig a emis 86 de polițe PAD“, au mai adăugat reprezentanții societății de asigurare
Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, comentează, într-o postare pe Facebook, că problemele consumatorilor casnici rămân nerezolvate, chiar dacă ordinul emis de ANRE are cea
În funcție de volumul vânzărilor, topul companiilor a rămas neschimbat anul trecut, pe primul loc fiind Zentiva, urmată de Sun Pharma (inclusiv Terapia) și Servier (inclusiv Egis).