♦ 2020 a avut un impact enorm asupra chiriașilor existenți, asupra contractelor existente și asupra negocierilor acestora, dar a avut un impact și mai mare asupra proiectelor aflate
Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), singurul producător de energie nucleară din România, a anunțat miercuri la Bursa de Valori București că a semnat un contract de 795 mil. lei pentru
angajați, este unul dintre cele mai importante pentru economie, iar în contextul actual, când discuțiile despre mâncare și securitatea alimentară sunt tot mai intense, importanța sa
Acțiunile dezvoltatorului imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP) au continuat să se aprecieze puternic, câștigând 41% și se tranzacționează în continuare aproape de maximele
De pildă, Impact Developer & Contractor, unul dintre cei mai activi dezvoltatori de locuințe, deținut de Gheorghe Iaciu, își reorientează banii către Iași, Constanța și alte orașe