Ministerele de finanțe și justiție din Germania au prezentat recent un plan prin care intenționează să facă piețele financiare mai atractive în rândul investitorilor și să îmbunătățească
sectorul bugetar, numărul acestora fiind în creștere cu aproximativ 17.000 față de luna mai a anului 2021, arată datele centralizate de ZF pe baza informațiilor de la Ministerul de Finanțe
Novartis, cu sediul în Târgu-Mureș, a încheiat anul 2022 cu afaceri de aproape 562 mil. lei, în creștere cu 24% față de anul anterior, după cum arată datele publice de la Ministerul de Finanțe
efecte pe scară largă în economie, în condițiile în care răspunsul băncilor la o astfel de măsură va fi diminuarea volumului de credite noi, susține Bogdan Căpraru, profesor de finanțe
grupul german Pema Elektrotechnik (20%), a ajuns în 2018 la o cifra de afaceri de 8,3 milioane de lei, în creștere cu 36% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe
Internaționale de Investiții se va deschide în cea de-a doua parte a acestui an, iar sediul băncii va fi mutat în întregime în Ungaria în următorii doi-trei ani, a anunțat ministrul ungar de finanțe
Viena (Austria), și-a mărit anul trecut echipa locală cu peste 200 de persoane, acesta având în medie 804 angajați în România în 2018, potrivit datelor raportate la Ministerul de Finanțe
fluctuațiilor politicii externe a SUA, intenșionând printre altele să lanseze o bursă specială unde companiile sancționate își pot lista obligațiunile, a anunțat ministrul adjunct de finanțe
Ministrul irlandez de finanțe a anunțat că guvernul va înregistra un deficit bugetar de 0,6% din PIB anul viitor dacă Marea Britanie va ieși din UE fără un acord, legat de finanțarea
Timișoara în urmă cu 27 de ani, a raportat afaceri cumulate de 146 mil. lei în 2018, în creștere cu 21% față de anul anterior, arată datele publice de pe site-ul Ministerului de Finanțe