capitalizare bursieră pe Wall Street la 2.000 de miliarde de dolari, în creștere cu 20% de la începutul anului 2021, pe fondul unei tendințe generale de creștere în sectorul IT și de tehnologie
FintechOS, un furnizor de tehnologie pentru bănci, companii de asigurări și alte instituții financiare, a anunțat, după patru luni de la runda de finanțare de 60 mil. dolari perfectată
Marian Ion, CEO al ING Hubs România, un hub global de tehnologie care furnizează peste 150 de servicii de dezvoltare software, management al datelor, risc nonfinanciar și audit, susține
companiei franceze cu același nume, care desfășoară activități de inginerie și consultanță tehnică pentru jucători din industrii diverse, precum cea bancară, chimică, IT, retail, tehnologie
proces de strângere a capitalului pentru cel de-al treilea fond în valoare totală de 100 milioane euro, și-a propus să investească circa 10-20% din această sumă în start-up-uri de tehnologie
primul fond de capital de risc din România lansat încă din 2012, aflat acum la al doilea fond în valoare totală de 50 milioane euro, din care a investit în companii de companii de tehnologie
Prima grupă InnovX-BCR de anul acesta, Start-ups, formată din 10 firme de tehnologie cu cifră de afaceri sau finanțare atrasă între 50.000 de euro și 500.000 de euro, a ajuns în etapa
Start-up-urile de tehnologie și antreprenorii la început de drum din acest ecosistem de business au nevoie de sprijin în ceea ce privește atragerea și reținerea de forță de muncă și
CAPEX.com - care a dezvoltat o platformă de tranzacționare online și DRUID AI - care dezvoltă chatbotți bazați pe inteligența artificială, sunt cele mai valoroase companii de tehnologie
„Companiile trebuie să treacă de la preocupări de PR și CSR la măsuri concrete pentru a colecta date de calitate, a elabora strategii, a introduce procese și tehnologie, a consolida