de joi la Bursa de Valori din Paris, prima reacție a pieței după ce grupul francez a anunțat intrarea în negocieri exclusive pentru vânzarea operațiunilor din România către Pavăl Holding
În România, deține sau administrează mai multe firme prin OCT HOLDING SRL: KATHARI SRL (comerț en-gros cu chimicale), TECHNERDS SRL (software), FACTORPAY IFN SA (servicii financiare
“MORE alături de Premier Energy Group, prin Alive Renewable Holding Limited, a achiziționat două proiecte fotovoltaice noi în județul Buzău, cu o capacitate totală instalată de 86 MW
Software are un portofoliu de peste 600 de clienți, printre care se numără Cemacon, Ortoprofil, Deltamed, Arobs, Ardealul, Tirrena Scavi, Team Montage, Nova Grup, Pehart Grup, Remat Holding
Cemacon este controlată de frații Pavăl, proprietarii Dedeman, prin vehiculele Pavăl Holding (80,6%) și PIF Industrial (16,8%), și are o capitalizare de circa 400 de milioane de lei
Grupul este deținută în proporție de 34,5% de Florin Pogonaru, în timp ce Pavăl Holding – vehiculul de investiții al fraților Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman – deține 24%
și-au exprimat intențiile de debut la BVB reprezentanți ai unor companii precum retailerul electro-IT Altex, dezvoltatorul de jocuri video Amber Studio, grupul de construcții IBB Holding