Cele mai mari salarii vor fi oferite, ca și până acum, în domeniul IT, însă și joburile din centrele de servicii devin tot mai complexe, ceea ce înseamnă că și ofertele salariale vor
Olandezii de la Den Braven, care dețin o fabrică de materiale de construcții în Buftea și care la nivel mondial au un business de 350 mil. euro cu o marjă EBITDA de 12%, au fost preluați
devenit nuclee pentru mii de familii dornice să se mute la casă nouă, zona Theodor Pallady pare să urmeze același parcurs, bucurându-se de proximitatea a două stații de metrou care devin
Austriecii devin tot mai activi pe piața de investiții din România, astfel că după ce UNIQA Real Estate GmbH a cumpărat clădirea de birouri The Light One de la Ion Rădulea în aprilie
mesajul transmis de decizia recentă a UE de a merge mai departe cu planurile de impunere a unor controale mai stricte a modului în care giganții tech folosesc conținutul pe care nu-l dețin
reușește să atragă mai bine absolvenții de liceu și persoanele peste 40-45 de ani, dacă salariul minim brut ajunge la 400 euro (1.800 lei) și dacă se schimbă mentalitatea și românii devin