Firma de brokeraj Transilvania Capital vrea să atragă pentru listarea la București firme mici și mijlocii din Austria și, probabil, din Germania, ale căror acțiuni nu sunt cotate pe
Grupul Lindab a achiziționat divizia specializată în vânzarea de proiecte, producția de panouri sandwich și table cutate cu profil înalt a Plannja, ambele companii suedeze fiind prezente
Numărul unităților de retail din Ungaria a scăzut cu 3,5%, la aproape 129.000 în 2016 față de anul anterior, potrivit datelor Biroului central de statistică ungar citate de Budapest
Indiei ia în considerare o propunere din partea Rusiei de a utiliza un sistem dezvoltat de banca centrală rusă pentru plăți bilaterale, potrivit unor persoane apropiate situației, citate
Strategii Băncii Centrale Europene ar putea încetini creșterea costurilor de finanțare cu o majorare de doar 50 de puncte bază luna viitoare, potrivit unor surse familiare cu situația citate
Directorul Operațional al Deutsche Bank, Kim Hammond, are un viitor incert în cadrul băncii, la numai o săptămână de la demiterea CEO-ului John Cryan, potrivit unor surse citate de
Ministerul grec al finanțelor și banca centrală a țării plănuiesc să elimine complet controalele de capital până la sfârșitul acestui an sau începutul anului viitor, potrivit unor surse citate
Ratele extrem de ridicate ale șomajului din rândul tinerilor din țări ca Italia, Spania și Grecia au fost adesea citate de populiști ca dovezi că partidele tradiționale îi dezamăgesc
Numărul de bebeluși născuți în China anul trecut a fost cel mai scăzut din ultimii aproape 60 de ani, potrivit datelor firmei chineze de servicii financiare Wind Information citate
Deutsche Bank a început o nouă analiză a diviziei de investiții care ar putea duce la tăieri de costuri considerabile, transpuse în reduceri de personal, potrivit unor surse citate