Program educațional pentru copii bazat pe piese LEGO
Partenerul va primi training și asistență, va fi susținut prin validarea spațiului, dar va fi ajutat și să își dezvolte în permanență portofoliul de produse.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Partenerul va primi training și asistență, va fi susținut prin validarea spațiului, dar va fi ajutat și să își dezvolte în permanență portofoliul de produse.
„Comnord a negociat și ulterior a încheiat contractul de antrepriză generală cu Total Asset Management SRL pentru executarea lucrărilor de construcții, inclusiv finisaje și instalații
„Kara Travel SRL se află în incapacitate de plată, iar momentan activitatea firmei nu se mai poate desfășura.
În ceea ce privește cifra de afaceri a companiei din România, Bitdfender SRL, aceasta a ajuns la 44,5 milioane de euro, iar profitul net a fost de circa 2,5 milioane de euro.
În afară de firma Bog’Art SRL, care se ocupă cu activitățile propriu-zise de construcții, Doicescu controlează prin intermediul grupului cu același nume, Bog’Art, și firme care
WikiZF: Profilul companiei Bunge România WikiZF: Profilul companiei Cargill Agricultură SRL „Expur are acum 70% din piața de biodiesel din România și Bulgaria.
Înainte de a lucra pentru producătorul pâinii Titan, el a activat ca CEO în cadrul Natura SRL, companie deținută de Daniel Guzu care are în portofoliu brandurile Ana are și Casa Panciu
FCA Italy SpA, reprezentat prin Autoitalia Impex SRL, importatorul Fiat în România, le oferă studenților Universității patru autoturisme economice din familia 500, spre utilizare gratuită
Situațiile financiare de anul trecut ale Euroins au fost auditate de Alfa Contexpert SRL, o firmă de audit mai puțin cunoscută.
Alpha Real Estate Services SRL, subsidiara a Alpha Astika Akinita AE companie membra a Alpha Bank Group, a fost infiintata in anul 1998 si ofera o gama larga de servicii specializate