Printre cele mai mari proiecte, de peste 40 mil. lei, derulate prin acest apel din PNRR se află Eco Life Style S.R.L. din Ilfov, care se ocupă de managementul deșeurilor, Acordo ICSM SRL
electrice, locuri de parcare numeroase, toate organizate într-un spațiu de trei ori mai mare decât cel al unei benzinării obișnuite sunt câteva dintre elementele ce diferențiază noul concept
„Prin Programul Național de Reziliență și Redresare (PNRR) vor fi alocate fonduri pentru cursuri de digitalizare profesională, pentru că, odată cu noile concepte precum clădiri verzi
.
“Comisia de licitație a stabilit că oferta câstigătoare este cea depusă de Hewlett Packard (România) SRL, în asociere cu Novensys Corporation SRL, a cărei valoare se ridică
Compania locală Star Taxi App SRL, care operează aplicația mobilă cu același nume ce funcționează ca un agregator pentru șoferii de taxi, a semnalat faptul că primarul general al Capitalei