Numărul companiilor noi cu capital străin a scăzut cu 14% în acest an și a ajuns la numai 3.100, cel mai redus nivel din ultimii cincisprezece ani, în timp ce capitalul adus în aceste
Oficialii Amsterdamului poartă discuții cu importante instituții financiare cu sediul în Londra cu privire la iminenta relocare a acestora în capitala olandeză, însă viceprimarul acesteia
Construcția și finalizarea A0, autostrada care înconjoară Capitala, alături de drumurile radiale, metroul către Otopeni și viitorul tren metropolitan, alături de noi noduri intermodale
În această zonă a Capitalei se mai află, printre altele, depozitul Coca-Cola sau fabrica producătorului de materiale de construcții Prefabricate Vest.
Omul de afaceri Dan Adamescu, aflat în arest la domiciliu, a adus 65 mil. lei la capitalul Astra Asigurări, îndeplinind astfel primul pas al planului de salvare a companiei aflată
Capitalul social al Fondului Proprietatea (FP) a coborât la 9,869 miliarde de lei, după ce Depozitarul Central a înregistrat operațiunea de reducere a capitalului cu 227,5 milioane
Un pachet de 3.155 de obligațiuni ale Primăriei Bucureștiului cu scadența în 2018 (simbol bursieri PMB18) a fost transferat miercuri pe bursă contra sumei de 32 milioane de lei (7,...
Credit Suisse Group vrea să obțină circa 6 miliarde de franci elvețieni printr-o majorare de capital, în cadrul unei reorganizări care va spori atenția băncii pe operațiunile din Elveția