Ministrul agriculturii Petre Daea este nemulțumit că retailerii preferă roșiile din import, explicând că până nu de mult retailerii spuneau că nu sunt roșii pe piață, ca apoi să refuze
crească și în 2025, un an marcat de o serie de provocări economice care a dus la creșterea prețurilor în economie și la scăderea nivelului de trai, însă în pofida acestor lucruri, românii
Rata creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc a coborât în luna iulie la 8,24%, cel mai scăzut nivel de după anul 2009, când semnele crizei
Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) consideră că indexarea redevențelor petroliere cu rata inflației, potrivit unui nou proiect de ordonantă publicat de Ministerul de Finante,
propune, printr-un proiect de Ordonanță de Urgență, înființarea unei structuri de specialitate pentru monitorizarea indicatorilor rezultați din execuția bugetară, precum și a altor date
Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Mai multe grafice și tabele din domeniul IMM Materialul a apărut în ediția din 24 octombrie 2022 a Ziarului Financiar.
Conform statisticilor oficiale, în următorii 6 ani consumul de date care deja este la un nivel foarte ridicat se va tripla, ceea ce se va traduce ulterior în nevoia de a dezvolta infrastructură