Astfel, media prețurilor în august 2024 a ajuns la 111.300 euro, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanță imobiliară SVN România.
Piața de brokeraj în asigurări, unul dintre principalele canale de vânzări de polițe emise de asigurători, a încheiat primul trimestru (T1) din 2024 cu un volum al primelor interme...
care va proiecta și executa subsecțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș, cu o lungime de 26 de kilometri, din autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea, potrivit unui anunț făcut de Compania
gadgeturi tech noi, are în plan ca în primul an de funcționare să ajungă la venituri de peste 100.000 euro, iar pe termen lung ținta este de a se extinde în afara României și de a deveni lider
Datele de la Hydrogen Europe, organizație cu sediul în Bruxelles care reprezintă interesele a peste 260 de companii din domeniul hidrogenului, arată că România ar putea atrage
Econergy, unul dintre cei mai importanți investitori în energia verde din România, a închiriat spații pentru sediul său central din România în Metropolis Center, în București.
Producătorii de mobilă se confruntă cu o criză în ceea ce privește principala materie primă-lemnul, iar reprezentanții Asociației Producătorilor de Mobilă din România spun că această