Anunțul UiPath este unul sec, care include puține detalii, câtă vreme compania așteaptă aprobarea Comisiei pentru Valori Mobiliare (SEC) pentru a merge mai departe cu acest proces.
Datoria publică ar urma să crească la 31.400 mld. dolari la sfârșitul anului 2030, echivalentul a 98% din PIB și cel mai ridicat nivel de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial
Anthem, a doua cea mai mare companie de asigurări de sănătate din Statele Unite, intenționează să implementeze tehnologia blockchain pentru a asigura datele medicale ale tuturor celor
Cu colosul american Carlyle în spate, Black Sea Oil & Gas a devenit al treilea cel mai mare producător de gaze din România, cu o pondere de 10% în total după începerea exploatării din
Amundi, cel mai mare manager european de investiții, cu active de 2.000 de miliarde de euro sub gestiune, se așteaptă la o creștere economică modestă în Statele Unite anul acesta și
O cale ar fi o oarecare europenizare a datoriilor, însă acest lucru este foarte puțin probabil să se întâmple, cel puțin pe termen scurt, în opinia lui Janan Ganesh.
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) va anunța o investiție de 100 de miliarde de dolari în SUA, cel mai mare producător de cipuri din lume încearcă să evite posibile tarife
Bursa de la București a scăzut cu 0,36% în prima parte a ședinței, într-o piață cu o lichiditate sub cea de joi, cele mai tranzacționate acțiuni fiind Erste Bank (EBS) și Fondul Proprietatea
Prin achiziționarea MKB Bank de la grupul german BayernLB, guvernul ungar a atins un vechi obiectiv de-al premierului Viktor Orban, anume aducerea în mâinile maghiarilor a cel puțin