Ce clienți au, în ce contracte au fost implicați în ultimul an, dar și de-a lungul timpului, ce echipe de avocați au și cine sunt fondatorii, ce venituri reușesc să obțină din consultanță
Producătorii farma vor plăti pentru medicamentele compensate vândute în trimestrul doi al acestui an o taxă aproximativ egală cu cea plătită în primul trimestru, potrivit datelor l...
Steag a preluat proiectul Crucea Nord din județul Constanța care va cuprinde 36 de turbine eoliene Vestas, cu o capacitate totală de 108 MW, și ar trebui să fie operațional până la
Potrivit acestuia, nu numai cantitățile de energie tranzacționate pe PCCB vor fi mai mari decât cele din 2011, și pe tranzacțiile spot rezultatele obținute anul trecut urmând să fie
Dacă în mediul privat, costul unei nașteri poate să fie de aproximativ 1.000 – 2.000 de euro, în sectorul public nașterea vine însoțită de plăți informale.
Mai mult, Puma a încheiat primul semestru al acestui an pe prima poziție în topul celor mai bine vândute automobile Ford la nivel european, potrivit datelor Ford Europa, ceea ce înseamnă
Este interesant de știut că OECD clasează Mexicul pe primul loc atunci când vine vorba despre numărul de ore muncite de populația activă, într-o statistică în care Germania se află