Progresele științei și medicinei îi pun pe consilierii financiari din SUA în fața unei probleme cu care nimeni nu s-a mai confruntat niciodată: cum să faci planuri de dezvoltare financiară
Băncile și-au adus de departe cea mai mare contribuție la creșterea câștigurilor corporate din Europa în acest an, avansul profiturilor din regiune situându-se peste cel din SUA pentru
Facebook după scăderile puternice înregistrate de acțiunile companiei în urma ofertei publice inițiale (IPO) încheiată vineri, iar autoritățile de supraveghere a pieței de capital din SUA
acțiunile grupării infracționale formată din cetățeni români care acționau, având nucleul operațional în Gorj, pe linia fraudării unor licitații online prin înșelarea unor cetățeni din SUA
Bursa a încheiat în stagnare ședința de miercuri (indicele BET-C), după ce creșterile de pe parcursul ședinței au fost anulate de corecții pe final, după anunțul că economia SUA, cea
Prețurile bicicletelor au urcat puternic în SUA și Europa la începutul pandemiei pe fondul cheltuielilor de consum în creștere și blocajelor de la nivelul lanțurilor de aprovizionare
Nivelul Râului Mississippi, de-a lungul căruia sunt transportate încărcături cu alimente, lemn, cărbune și oțel din SUA către piețele din întreaga lume, este în scădere din cauza secetei
Alma Health & Spa Retreat, complexul turistic deschis la începutul lunii iunie în stațiunea brăileană Lacu Sărat, înregistrează în această perioadă un grad mediu de ocupare de 70%.
Marius Băzăvan, acționar al Bacolux Hotels, care deține hotelurile Craiovița Hotel&Events din Craiova, Afrodita Resort&Spa și Diana Resort din Băile Herculane și Koralio din Eforie
Black Sea Oil & Gas (BSOG), companie care are în spate gigantul american Carlyle și care de anul trecut produce primele gaze noi din Marea Neagră prin proiectul Midia Gas Development