Investitorii de retail pot cumpăra acțiunile Romgaz la prețul maxim de 32 lei, astfel că valoarea totală a acțiunilor subscrise în primele două zile de ofertă Romgaz se ridică la 109,5
Plafonul maxim al contribuției la pensie este de 4.000 de euro pentru un angajat din Cehia (echivalentul a patru salarii medii din această țară), în Franța contribuția este plafonată
♦ Analiștii spun că decizia guvernului Grindeanu de a majora de la 50% la 90% pragul profitului pentru dividende face ca randamentul dividendelor companiilor din BET să fie la un maxim
subscrie în cea mai mare majorare de capital social din istoria Bursei de Valori București pentru o companie antreprenorială românească: 330 de milioane de acțiuni noi emise la prețul maxim
printre schimbări regăsindu-se și introducerea unui prag de venit pentru beneficiari, de maximum 4.500 lei la familiile fără copil și 7.000 lei la cele cu copii, precum și a prețului maxim
România a avut o evoluție ascendenta în primul semestru al anului, trend care va continua și în perioada următoare, în condițiile în care stocul de spații logistice se apropie de un maxim
România a avut o evoluție ascendentă în primul semestru al anului, trend care va continua și în perioada următoare, în condițiile în care stocul de spații logistice se apropie de un maxim
Creșterea economiei se va tempera în acest an, la doar 3,9%, de la 6,9% în 2017, trend ce se va menține și anul viitor, în timp ce inflația a atins probabil un maxim de 5,6% în iunie
bursier RORX), companie cu activitate în industria aerospațială și de apărare a României, au aprobat marți contractarea unor facilități de credit de la CEC Bank în limita unui plafon maxim
♦ Franciza LaDoiPași, lansată în 2012 de grupul german Metro Cash & Carry, a ajuns să numere astăzi 860 de magazine, un nivel maxim istoric l Doar în 2017 și 2018 au fost deschise 550