. (…) Anticipăm faptul că în această structură nouă 80% se va produce energie electrică, care va fi vândută pe piața liberă, iar cu restul de 20%, fie într-un parteneriat public-privat
Portofoliul de produse al Grupului Somaco include gama de elemente prefabricate din beton pentru structuri la cheie (stâlpi, grinzi, elemente de fundație etc.), pentru infrastructură
Infrastructura îmbătrânită și structura organizațională învechită sunt cauzele care expun cel mai mult companiile și le fac vulnerabile în fața atacatorilor, iar aceste lucruri împiedică
Astfel, este posibil ca în structura CA a CEC Bank să urmeze schimbări în perioada următoare, poate chiar la următoarea Adunare Generală a Acționarilor în condițiile în care atât Diaconu
Banca Transilvania a anunțat luni-dimineață la deschiderea activității bancare în noul an că a finalizat cu succes preluarea Volksbank România și integrarea în structura băncii din
unui eșec al negocierilor – de a cere repunerea în discuție a înțelegerii din 2013 pe baza căreia s-au integrat operațiunile Cosmote și Romtelecom și funcționează în prezent structura
cartelelor preplătite a devenit cel mai competitiv de pe piață, însă în condițiile în care compania publică sporadic date privind raportul dintre abonamente și cartele, schimbările din structura
Americanii sunt reprezentați și în structura de conducere a băncii austriece prin americanul Brian O’Neill, care a lucrat pentru JP Morgan și pentru banca de investiții Lazard International