Abris Capital Partners este o firmă de private equity orientată pe investiții în Europa Centrală și de Est ale cărei baze au fost puse în 2006 și care are trei birouri, în Varșovia,
Echipele au fost coordonate de Christina Vlădescu, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații și Alexandru Cristea, Tax Partner în cadrul Țuca Zbârcea & Asociații Tax, cărora li s-au
sau mai multe companii, iar majoritatea probelor folosite în stabilirea sancțiunilor este alcătuită din elemente circumstanțiale, a declarat pentru ZF avocatul Cătălin Suliman, partener
este una foarte bună, însă nu trebuie să ne grăbim cu rescrierea Codului Fiscal pentru că este un demers important care necesită un volum mare de muncă, consideră Mihaela Mitroi, partener
Ancuța Leach, partener al casei de avocatură Wolf Theiss și coordonator al practicilor de fuziuni și achiziții și dreptul concurenței în cadrul biroului din București al firmei austriece
destinate persoanelor fizice, însă treptat, odată cu creșterea apetitului de creditare a populației, se dezgheață și creditele ipotecare, a declarat pentru ZF Gabriel Crețu, managing partener