Optimism în creștere al exportatorilor germani în ianuarie
Claritatea privind Brexitul și președinția SUA, economia industrială…
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Claritatea privind Brexitul și președinția SUA, economia industrială…
Bionano Genomics (simbol bursier BNGO), companie biotech listată pe Nasdaq în SUA, a înregistrat o explozie de 1.460% a prețului acțiunilor în doar o lună, adică de la 0,5 dolari pe
Unii parteneri comerciali cheie ai SUA se pregătesc pentru noi lovituri sub formă de tarife venite din partea lui Donald Trump la sfârșitul a patru ani de relații tumultuoase cu administrația
Numerarul aflat în circulație a consemnat o rată de creștere nemaiînregistrată de la cel de-al Doilea Război Mondial anul trecut în SUA, oferind ceea ce a reprezentat în mod istoric
investiții până la finalul acestui an, semn al eforturilor blocului de a clădi legături strategice cu Beijingul, chiar în condițiile în care acesta își revitalizează relațiile cu SUA
Autoritatea Bancară Europeană a stabilită că autentificarea strictă a clienților (SCA) va trebui implementată până pe data de 31 decembrie 2020, potrivit informațiilor transmise de
al Amazon (simbol bursier AMZN), cel mai mare retailer din lume, a vândut un pachet de 998.800 de acțiuni la companie în valoare de 3 miliarde de dolari în săptămâna alegerilor din SUA
În timp ce creșterea dobânzilor în SUA provoacă cel mai mare exod al investitorilor străini de pe piețele financiare emergente asiatice din ultimul deceniu, în Europa forintul iese
Complexitatea conflictului sirian, în care sunt implicate SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia, Israel, Iran, Turcia și state din Golful Persic, face…
Posibile sancțiuni ruse ar putea afecta industriile medicală, tech ale Americii Pământurile rare, medicamentele și sectorul de software din SUA ar putea fi vizate de cea mai puternică