Totuși, la finalul anului trecut, cotidianul britanic Financial Times scria că România, ca de altfel și Belgia, Italia și Polonia sunt piețe nonstrategice (non-core), așa că ar putea
Ce trebuie să facă un diplomat – să prezinte, prin intermediul seviciului economic al unei ambasade, ce se face aici, adică să „vândă“, sau să aducă investiții, altfel spus
ar fi nevoie de o comunicare mai strânsă și de consens în privința liniilor de promovare pe zona internațională.“
Prin toate aceste demersuri, vinul poate deveni cel mai bun ambasador
Carpathian Single Malt Whisky este un ambasador al României, un mesager al diplomației, ale priceperii și al potențialului latent al unei țări pline de resurse culturale și naturale
Israel, alături de Liviu Dragnea, fără a avea un mandat de discuție pe politică externă, care este prerogativa președintelui, plus disputa extrem de controversată pe tema mutării ambasadei
Acordul libian „este prezentat într-un mod ostil Greciei și Ciprului“, spune Marc Pierini, fost ambasador al UE în Turcia și asociat la Carnegie Europe.