Primăria Cluj-Napoca a anunțat că va achiziționa încă 60 de autobuze Mercedes pentru transportul în comun care vor completa actuala flotă a Companiei de Transport Public (CTP), investiția
logistice premium din România și din Europa Centrală și de Est, a fost desemnat partenerul dezvoltator al joint venture-ului dintre IB Cargo și Maersk, cea mai mare companie de transport
primarul general al capitalei, le dădea asigurări bucureștenilor că în 2018 vor circula civilizat în autobuze și tramvaie dotate cu aer condiționat ♦ În 2019, flota STB (Societatea de Transport
Transportatorul dunărean de mărfuri Transport Trade Services înregistra o depreciere de circa 5% a prețului acțiunii în după-amiaza de luni la Bursa de Valori București, pe un rulaj
„Ce lipsește după mine este faptul că, după ce s-a investit mult în producția verde, vedem că acum accentul este pe rețeaua de transport și distribuție, dar trebuie să vedem puțin și
♦ Transgaz, compania națională de transport al gazelor naturale, care joacă un rol-cheie în ecuația aducerii gazului din Marea Neagră pe uscat, spune că de fapt doar două companii au
Cel mai bogat ministru din guvernul Dăncilă este Viorel Ștefan, actual vicepremier, cel care deține 9% din firma TTS (Transport Trade Services SA), companie parte a unui grup ce a
Sunt avize de racordare la rețeaua operatorului de transport pentru proiecte solare cu o capacitate de de peste 6.800 MW, în acest moment, potrivit datelor de pe site-ul Transelectrica
de metri cubi, în ușoară creștere față de nivelul de 6,6 miliarde de metri cubi din perioada similară a anului trecut, arată datele furnizate de Transgaz, compania națională de transport
mai folosit de oameni în viața de zi cu zi - având diverse funcționalități și permițând utilizatorilor să aibă acces la diverse servicii, din arii diferite, precum bancare, de transport