Monica Harja-Zlăvog, director al Direcției PR Nord-Est, vine la conferința ZF/ROREG „De la idee la business inteligent, cu finanțări europene“ și va vorbi despre ce oportunități de
Ai o idee de business și vrei să pornești un start-up sau ai dezvoltat deja o companie matură, cu un istoric solid, pe care vrei să o finanțezi pentru a o duce la nivelul următor?
Revolut Business, extensia aplicației Revolut a băncii care se adresează segmentului de companii, înregistrează anual circa 1 mld. dolari venituri la nivel de grup, partea de business
Am observat că după pandemie este o nouă lume de business. Ceea ce te-a ancorat într-o lume competitivă de business s-ar putea să nu mai fie în noua etapă, a spus Conf. Univ. Dr.
Cine va prelua companiile antreprenoriale românești când fondatorii vor ieși din business? Cum pot duse mai departe aceste companii dacă urmașii nu vor să intre în business?
Aceasta este una dintre concluziile videoconferinței „Cum s-a schimbat mediul de business în ultimii 20 de ani? Dar rolul de lider? Care sunt perspectivele în dreptul de business?”
România este una și de restructurare și de creștere, una de transformare, cred Vasile Iuga și Bogdan Belciu, cofondatori și parteneri în cadrul companiei de consultanță Valorem Business