Christian Leonte, CEO Waldevar Holding: Vrem să valorificăm oportunitatea parcurilor fotovoltaice plutitoare. Avem astfel de parcuri în proiectare și nu sunt finalizate încă.
clasă A ELI Parks este dezvoltată în parteneriat de către grupul Element, fondat de Ionuț Dumitrescu, și D Craig Real Estate, divizia imobiliară a fondului de investiții D Craig Holding
Astăzi, Cris Tim Family Holding din Prahova activează în multiple domenii – carne, lactate, trufe, ready-meal, snackuri, vinificație, turism și frumusețe.
deținută de Cătălin Grigoriu, a crescut ușor anul trecut, la peste 400 de milioane de lei, dar în acest an a anunțat divizarea sa în mai multe activități, printr-un sistem de tip holding
Astfel că pe 19 iunie 2024, Tribunalul Constanța deschidea procedura de insolvență a șantierului naval Damen Mangalia, dosarul fiind depus în instanță de Damen Holding B.V pe post de
În retail, reprezentantul amb Holding nu a inclus magazinele specializate de vinuri și băuturi alcoolice care, „poziționate premium, fac parte mai degrabă din segmentul HoReCa“.