abilitatea de a lucra cu ele, iar aceștia vor trece înaintea specialiștilor din anumite domenii, spune Peter Hinssen, antreprenor în serie, consultant și autor axat pe domeniul tehnologiei
UiPath, cea mai puternică companie de IT pornită din România, care a crescut la nivel global pe fondul exploziei tehnologiei RPA (robotic process automation) și prima companie românească
România are acum o oportunitate istorică, care apare la o perioadă de zeci de ani sau chiar la 100 de ani, de a se afirma pe harta internațională a tehnologiei de inteligență artificială
Orange, cel mai mare jucător de pe piața locală de telecom, a început activarea tehnologiei 5GPlus cu proiecte-pilot în stațiile Preciziei și Păcii, conform unui anunț al companiei.
Aceasta a fost miza centrală a conferinței Prow 2025, un eveniment dedicat produselor digitale, tehnologiei și inovației, care a reunit la Timișoara experți in…
vor fi spectaculoase, au spus invitații unei ediții speciale a emisiunii ZF IT Generation, care au participat, cu susținerea BCR, la SXSW 2024, o conferință-festival dedicată tehnologiei
peste 6% din PIB, dar etapa de creștere explozivă din trecut s-a încheiat, în contextul crizelor multiple pe plan intern și extern, dar și al schimbărilor radicale la nivelul tehnologiei
În urma unor cereri depuse de Arcole International SRL, Creativ TSD Business SRL și Alcatel-Lucent România SRL, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a hotărât,
Printre cele zece companii care au depus ofertă pentru acest contract sunt Aktor Technical Societe Anonyme (Turcia), China Railway (China), Porr Construct SRL (Austria), Strabag SRL