specializată în dezvoltarea de soluții personalizate de software pentru mediul de business, a deschis un centru de cercetare & dezvoltare în București prin preluarea de la furnizorul de servicii
Un atac terorist devastator asupra turiștilor indieni în regiunea disputată Kashmir, aflată sub administrația Indiei, a declanșat un nou val de tensiuni între India și Pakistan, readucând
O experiență trăită în India i-a deschis Adinei Petrescu apetitul pentru ceai și pentru ritualurile din jurul acestei băuturi, astfel că la revenirea acasă a adus o idee de business
Pe lângă instituțiile enumerate, grupul UniCredit este prezent în România și prin UniCredit Leasing Fleet Management SRL, care furnizează servicii de leasing operațional, și UniCredit
Taxify, platforma de servicii de ride-sharing fondată de estonianul Markus Villig, a lansat în București și servicii de curierat, care le permit utilizatorilor să trimită colete la
Evoluția industriei de outsourcing din România depinde de resursa umană disponibilă pe piață, spune Dragoș Ștefan, președintele Asociației Business Service Leaders (ABSL).
Un număr record de medici și-au anunțat intenția de a lucra peste granițe în primul trimestru al acestui an, a anunțat Consiliul suprem al medicilor (NRL) din Polonia, notează The First