Irisolaris, grup francez axat pe producția de componente pentru parcuri solare și pe dezvoltarea acestora, a deschis la Ploiești prima sa filială europeană.
Grup Feroviar Român, transportator de marfă pe calea ferată controlat de Gruia Stoica, International Alexander, una dintre cele mai dinamice companii antreprenoriale românești, afacere
este „ultimul mohican“ din piața auto locală, în contextul în care acesta deține ultimul importator al unei mărci care nu este deținut de constructor și nici nu este parte a unui grup
Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare transportator privat feroviar de mărfuri, condus de omul de afaceri Gruia Stoica, și-a majorat de șase ori profitul net anul trecut, până la
Sensiblu, rețea de peste 400 de farmacii, parte a grupului A&D Pharma - cel mai mare grup din industria locală de medicamente, spune că în primele săptămâni ale sezonului estival, din
Omul de afaceri Ovidiu Tender, care conduce un grup de firme cu afaceri în domeniul explorărilor geologice, petroliere și de gaze, dar și turism, spune că operatorul aerian TEN
afaceri român Gheorghe Bosânceanu, cu afaceri de 66,6 mil. euro anul trecut, finalizează construcția unei macarale plutitoare ce va fi livrată companiei ucrainene Nibulon, cel mai mare grup
Tunc Capa și Ali Capa, fostul președinte, respectiv director de investiții ai companiei Anchor Grup, proprietarul primelor malluri din Capitală (București Mall și Plaza România), au
Agroland Business System (AG), grup de retail, agricultură și alimentație care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România, va efectua în perioada următoare o majorare