Fondul Proprietatea (FP), societate listată și care are expunere la companii de importanță strategică pentru economia românească, precum Petrom, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, a
Fondul Proprietatea (FP), emitent cu expunere la companii de importanță strategică pentru economia românească, precum 20% din Hidroelectrica, 10% din Petrom dar și deținere la
direcția strategie, relații internaționale, fonduri europene Romgaz, spune că producătorul de gaze naturale din România are în plan investiții în tehnologii noi cu emisii scăzute precum
Dezvoltările tehnologice de ultimă oră, precum orașe inteligente, aplicații de tip realitate virtuală și realitate augmentată, care au la bază tehnologia 5G, ar putea genera o valoare
Statele Unite vor să interzică TikTok, controlată de ByteDance, precum și alte aplicații de socializare din China, a declarat secretarul de stat american Mike Pompeo, potrivit CNBC.
Fondul Proprietatea (FP), emitent cu expunere la companii de importanță strategică pentru economia românească, precum 20% din Hidroelectrica, 10% din Petrom dar și deținere la Nuclearelectrica
IT, împreună cu Ratiodata, companie de origine germană producătoare de sisteme IT, au creat un joint-venture pe plan local ce oferă servicii complete de outsourcing IT în domenii precum
OMV Petrom a decis să revizuiască estimările legate de cotația petrolulului, precum și ale prețurilor pentru energie electrică, pe termen mediu și lung, ceea ce va duce la ajustări
Unul dintre cei mai respectați economiști din lume, Jeffrey Sachs, a spus în cadrul unui interviu acordat Ziarului Financiar că o criză financiară precum cea din 2008 poate veni oricând