După doi ani de criză sanitară, operatorii medicali privați mizează pe consolidare, dar în continuare scanează piața pentru noi oportunități de dezvoltare.
Rețeaua de spitale și centre medicale Arcadia, din regiunea Moldovei, a investit anul trecut 11 milioane euro pentru dezvoltarea și dotarea unităților deținute, cea mai mare parte din
Clinica Ofta Total din Sibiu, pornită în urmă cu trei decenii de medicul Adriana Stănilă, a primit autorizație pentru transplantul de cornee, o operație care se practică în relativ
Centrokinetic din București, fondat de medicul ortoped Andrei Bogdan, a deschis a treia clinică medicală specializată în afecțiuni osteo-articulare, în urma unei investiții de
Lipsa personalului medical, constrângerile financiare, dar și pacienții care vin prea târziu la medic – asta și pentru că la sate nu mai există asistență primară - sunt principalele
„În mediul rural nu există medici, iar oamenii iau rețeta și atât, au consultații limitate, mai ales că medicul vine o dată pe săptămână la dispensarul din sat.
Clinica Prevent din Alba Iulia, fondată de familia de medici Andrei și Ioana Ciucă, s-a apropiat de afaceri de 1 mil. lei în 2020, după o creștere de 112% față de anul anterior
Rețeaua de clinici de imagistică medicală Medima a deschis o nouă clinică, în Deva, printr-o investiție în valoare de aproximativ 1,7 milioane de euro.
Extinderea și creșterea de la un an la altul a unităților deschise au fost principalele motoare ale rețelei de clinici de imagistică medicală Medima Health, care au dus acest brand