Cea mai mare parte a veniturilor a fost generată în cel de-al doilea semestru din 2021, pe fondul mutării chiriașilor în clădirea de birouri One Tower.
Două dintre acestea sunt deținute de grupul Volksbank – Premium Point și Budișteanu Office –, iar a treia clădire este Phoenix Tower din Piața Vitan, clădire aflată în portofoliul
Alte afirmații din timpul emisiunii:
Avem mai multe persoane interesate (de One Tower – n.r.) și avem pe cineva cu care suntem avansați în due dilligence.
Cu toate acestea, este realist ca circa 700-800 MW să intre în rețea în fiecare an, a spus Adrian Borotea, country manager Verbund Wind Power România, unul dintre cei mai mari investitori
Din acțiunile și obligațiunile americane au ieșit 24,2 miliarde de dolari – al treilea cel mai ridicat nivel din istorie – iar la nivel global, peste 30 de miliarde de dolari au ieșit