Acțiunile Băncii Transilvania (TLV), cea mai mare bancă din România, se depreciază puternic la ora redactării acestei știri pe fondul valului de scăderi de pe piețele externe și a gradului
Într-o mișcare care a luat pe nepregătite guvernul german, UniCredit, a doua mare bancă italiană, anunța ieri dimineață că a achiziționat o participație de 9% în cadrul Commerzbank
Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță demararea procesului de fuziune care vizează absorbția a trei companii
Agricultorul din Bacău, trader de cereale și îngrășăminte, care oferă și servicii de depozitare, are un buget de investiții de 13 milioane de lei pentru anul 2024, iar cel mai mare
Căutăm diverse metode să integrăm și producția de carne, și pe cea de lactate, în multiple produse cu valoare adăugată mare, pe care să le putem exporta ulterior.
Astfel, o mare tranzacție estimată la aproximativ 170 de milioane de euro – vânzarea activelor industriale ale Globalworth către CTP – ar putea fi inclusă în trimestrul
Groupama, liderul pieței asigurărilor, a achitat anul trecut despăgubiri totale de peste 1,4 mld. lei, primele cinci cele mai mari despăgubiri fiind din zona de asigurări de clădir...