Compania Air France a transportat anul trecut 256.000 pasageri dinspre și înspre România, trafic în creștere cu 6% față de 2011, în timp ce operatorul aerian KLM a avut 260.000 de pasageri
Cei 17 oameni de afaceri americani de top care l-au însoțit pe președintele SUA Donald Trump în vizita sa de stat la Beijing au o avere cumulată de peste 1.000 de miliarde de dolari
Legea dării în plată pare să fie o inițiativă legislativă grăbită și incompletă, motiv pentru care propunem ajustarea ei înainte de promulgare, precum și încadrarea în contextul legislativ
Avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre inițiatorii Legii dării în plată, avertizează că dacă legea dării în plată se va aplica doar creditelor viitoare, atunci băncile vor fi nevoite
Cei care cumpără pentru investiție nu cumpără la început, dar cumpără după pentru că nu pot închiria fără loc de parcare“, a spus directorul Gran Via România.
Astfel, deși Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții prevede un termen de 30 de zile, în București timpul mediu de obținere poate ajunge și la un an
Cei șapte reprezentanți din consiliul de administrație al Tarom au fost numiți direct de către AGA (Adunarea Generală a Acționarilor) și nu prin selecție prin legea privind guvernanța