Rețeaua de florării Magnolia, deținută de familia Molnar din Cluj-Napoca, estimează afaceri în creștere cu până la 30% anul acesta, după ce în 2020 a raportat încasări de 8 mil. euro
Bogdan Buta, fondatorul festivalurilor de muzică UNTOLD, a investit 500.000 euro în dezvoltarea unei aplicații mobile pentru experiențe, proiectul, realizat împreună cu Sveatoslav Veaceslav
♦ Monedele din regiune au înregistrat pierderi mai ample decât leul în fața euro ♦ În ciuda fundamentelor macro mai slabe în contextul creșterii deficitelor, leul este susținut de dobânzile
Străinii, în cea mai mare parte grupuri bancare, aveau la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut 2,6 miliarde de euro în depozite pe termen mediu și lung deschise la băncile locale
Românii din străinătate au trimis acasă, în primele opt luni din 2020, 2,3 mld. euro, în vreme ce investițiile străine directe au fost de 1,4 mld. euro, dacă adăugăm creditele intragrup
Moneda națională a închis primele opt luni din 2020 pe depreciere în fața euro și a francului elvețian - cea mai puternică pierdere fiind în raport cu moneda elvețiană, însă a câștigat
italian UniCredit, care deține a cincea cea mai mare bancă de pe piața românească după active, a raportat pentru primul semestru (S1) din 2020 un profit net consolidat de 62 mil. euro
Datoria externă totală a României a crescut în primele patru luni din 2019 cu 3,66 miliarde euro, la un total de 103 miliarde euro, din care datoria pe termen lung are o pondere de