Cristian Socol, consilierul economic al premierului Victor Ponta, a fost numit în Consiliul de administrație al producătorului de echipamente optice IOR București (simbol bursier IORB
Statisticile indică persistența unui climat dificil în sfera industriei, evoluție sub ritmul potențial pentru a zecea lună la rând, în contextul finalului de ciclu economic european
Până să aflăm dacă chiar există un plan de relansare economică al guvernului și ce conține el, zece manageri de top punctează câteva măsuri care pot accelera creșterea economic
Inflația din Germania este așteptată să încetinească la 2%-2,5% în 2022 de la un nivel estimat de 3% în acest an, a anunțat institutul economic ifo, potrivit Reuters.
În primele luni de după Brexit, pandemia a mascat impactul economic al ieșirii Marii Britanii din bloc, dar acum costurile devin din ce în ce mai clare, relatează Bloomberg.
Numărul angajaților incluși în programe de șomaj tehnic a avansat la 2,8 milioane în februarie în Germania, de la 2,7 milioane în ianuarie, potrivit institutului economic ifo, scrie
Pentru ca tinerii din Generația Z să își schimbe percepția asupra întemeierii unei familii este nevoie de un efort concentrat care să nu se rezume doar la aspectul economic.
Declinul economic al Ungariei îl forțează pe Viktor Orban să încheie compromisuri cu Bruxelles-ul și piețele financiare considerate de neconceput înainte de războiul din Ucraina, notează
Pakistanul a invitat Turcia să se alăture proiectului de miliarde de dolari China-Pakistan Economic Corridor (CPEC) de care vor beneficia toate țările din regiune, potrivit Hurriyet