Mihai Ghiță și Cristian Badea dețin câte 33,57%, iar investitorii instituționali includ Gapminder Fund (12,06%), Sparking Capital (8,24%), SPHR Crowd Investors (4,74%), Perini Lang Holding
În februarie 2026, Novarion Holding SRL, companie controlată de antreprenorul Raul Țărnaru, a preluat 80% din acțiunile DMX Construction, având ca obiectiv listarea companiei la Bursa
Invenția poloneză a devenit astfel tentantă, iar compania a fost preluată de International Resource Holding, un grup global de materii prime din Emiratele Arabe Unite.
Majoritatea companiilor din BET au încheiat sesiunea de azi pe minus, cele mai mari deprecieri fiind afișate de TeraPlast (-2,7%), Cris-Tim Family Holding (-2,7%), MedLife (-2,7%),
Printre cele mai ample proiecte se numără colaborarea dintre gigantul german Rheinmetall și compania de stat ungară N7 Holding, care au ridicat un vast complex pentru producția de muniții
Cele cinci companii au revenit în prim-plan luna trecută, după ce au finanțat integral emisiunea de obligațiuni de 100 mil. euro a PK Development Holding, deținută de grupul Prime Kapital
Acțiunile furnizorului și distribuitorului de gaze naturale și electricitate Premier Energy (PE), la care fondul ceh de investiții Emma Holding este acționar majoritar cu 71%, iar recent
Totodată, Banco BPM vizează preluarea administratorului de active Anima Holding SpA, care, la rândul său, a cumpărat 3% din Monte Paschi în cadrul vânzării inițiate de stat.