Construcția reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă trebuie să țină cont de estimările privind consumul de energie de peste zece ani, este nevoie de o abordare pe
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) consideră că România are potențialul să devină în 20 de ani una dintre primele 10 economii ale Uniunii Europene, mărindu-și economia de 4 ori
Durata de valabilitate a acordului de investiții la unitățile 3 și 4 ale centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă a fost extinsă după 1 ianuarie 2013, când urma să expire, iar acordul
Cele 10 poziții de conducere ale Băncii de Investiții și Dezvoltare rămân în continuare vacante după ce Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar unic al băncii, a prelungit încă
Cererea de carburanți a înregistrat o creștere de 5% în primele nouă luni ale anului, peste procentul de 4% înregistrat în perioada similară din 2023.