Compania CBA, care deține acționariat local și a intrat pe piața locală acum aproape 20 de ani, a ajuns în prezent la circa 150 de magazine în România dintre care doar trei operate
Grupul italian Custom, specializat în dezvoltarea de echipamente și software pentru automatizarea punctelor de vânzare, a inaugurat ieri biroul local la Timișoara, ca parte a strategiei
Compania imobiliară Re/Max va avea, începând din martie, o nouă franciză în București, Re/Max Home Connection, rețeaua ajungând astfel la 25 de birouri în toată țara. Totodată, de...
până nu demult nu privea platforma ca pe o afacere, ci pur și simplu ca pe un proiect personal, în afara orelor de serviciu, Numărul utilizatorilor a crescut însă constant, în mod organic
Start-up-ul local YLOAD, care a dezvoltat o platformă de digitalizare a operațiunilor de transport bazată pe tehnologia inteligenței artificiale, a încheiat un parteneriat de tip joint
Companiile germane din România declară că situația lor economică este bună sau satisfăcătoare, deși cele mai multe dintre ele văd înrăutățindu-se contextujl local în următoarele 12
Ieri, în jurul prânzului, datele publicate de Transelectrica, compania națională de transport al energiei, arătau următorul lucru: consumul intern era de circa 7.200 MW, producția...
Suntem convinși că unindu-ne forțele vom avea impact acolo unde contează cel mai mult: dezvoltarea ecommerce-ului local, retaileri care vând mai mult și în siguranță”, declară Horia
Din 2005, de când ENGIE a intrat pe plan local, investițiile grupului s-au ridicat la 1,5 miliarde de euro, și deși sunt voci care pun sub semnul întrebării acest efort, Stab spune