înregistrat 1.600.000 de tranzacții prin stațiile SelfPay din unitățile instituției de credit, în primul an de la lansarea parteneriatului cu operatorul stațiilor de plată de tip self-service
Patria Credit, precum și cei ai Credius și Viaconto își pot plăti ratele la automatele companiei SelfPay (fosta ZebraPay), specializată în furnizarea de soluții de plată de tip self-service
Arval Service Lease România, unul dintre principalii jucători de pe piața leasingului operațional, gestionează în prezent o flotă de peste 8.200 de autovehicule, fiind, potrivit
firmă de întreținere peisagistică controlată de un cetățean turc a amenajat o parcare cu 50 de locuri la Gara de Nord după ce a câștigat licitația realizată de compania de stat CFR SA
Reprezentanți ai Ministerului Energiei, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, lideri de business, consultanți și avocați participă pe 24 noiembrie la o nouă ediție a...
liberalizare să asigure cliențiilor casnici condițiile pentru a-și modifica contractele de furnizare a gazelor naturale astfel încât să obțină cel mai bun preț și cele mai bune servicii
de colaborare contractuală pe termen lung între o autoritate publică și o firmă privată, având ca obiectiv realizarea unui proiect de infrastructură publică sau prestarea unui serviciu