În acest sens am construit un centru important pentru operarea rețelei (NOC – Network Operation Center) în Pipera, care a devenit foarte important nu doar pentru România, ci și
În mandatul lui Berroeta compania a decis să își închidă call center-ul din Ploiești – a cărui activitate este în curs de realocare către celelalte centre de relații cu clienții
plătită fiind de 18.689.063 lei; 1.063.800 acțiuni reprezentând 5,50% din capitalul social al PAID S.A. de către filiala Gravity Capital Investments S.A.
Un grup de români a creat o metodă de identificare a cancerului de piele printr-o aplicație ce folosește un model matematic, care ar putea revoluționa prevenția acestui tip de cancer
garanta obligațiunile de 1,6 mil. euro emise în mai 2020 și cheltuielile aferente, Chronostyle International, compania care deține lanțul de magazine de lux Cellini, a constituit prin Centia
Creditorii din zona euro vor mai acorda un împrumut în valoare de 5,7 miliarde de euro Greciei în această lună, a anunțat Mario Centeno șeful Eurogrup, organism care cuprinde miniștrii
Birocrația rămâne însă una stufoasă, astfel că spitalele, atât publice, cât și de stat, au nevoie de consultanță pentru a dezvolta un centru de radioterapie.