Conform „The Forrester Wave: Cloud Contact Centers, Q3 2018”, call-center-urile on-premise devin din ce în mai puțin eficace și, de cele mai multe ori, companiile aleg sisteme îmbunătățite
Intenția ministrului pentru IMM-uri, Ștefan-Radu Oprea, este de a obține un feedback asupra derulării concrete a programelor, chiar de la beneficiarii direcți, astfel încât programele
Deși nu au fost oferite informații concrete despre țările în care vor avea loc disponibilizările, banca menționează că angajații afectați vor fi sprijiniți să-și găsească noi roluri
„Continuăm să creștem prin dezvoltarea de proiecte solide, bancabile, cu termene de finalizare concrete și care vor aduce în România noi investitori”, spue Lăcrămioara Diaconu-Pințea
Discuțiile dintre Pambac și cele două companii din agribusiness au început în luna septembrie a anului 2011, iar pe parcursul anului trecut au avut loc primele negocieri concrete între
Însă, singurul grup care a anunțat investiții concrete este Orbis, care a încheiat parteneriate cu antreprenori pentru a deschide două noi hoteluri la Arad și Brașov sub brandurile
Reprezentanții Metro nu au confirmat că au avut discuții concrete privind vânzarea Real, însă totuși au spus “noi analizăm toate scenariile posibile, de la vânzare parțială la vânzare
Anul acesta, de dragul femeilor și pentru a celebra cei 10 ani de campanie, ne-am propus să transformăm o campanie de informare într-o campanie a promisiunilor reale, a acțiunii concrete
industriei și ai consumatorilor, cu realizarea unei analize de impact care să evalueze riscurile asupra securității aprovizionării și stabilității pieței prin lipsa unor măsuri concrete