Florin Talpeș: În ultimii trei ani, am dominat cele mai importante topuri de cybersecurity, de exemplu în AV-TEST - Germania, din 15 teste în ultimii trei ani, am iesit de 13 ori pe
conținut care amintește mai degrabă de rapoartele BNR decât de notele de fundamentare publicate de Finanțe, iar surse oficiale susțin că la proiect a lucrat prim-viceguvernatorul BNR, Florin
Deputații se vor reuni, miercuri, la ora 12.00, în plen, în sesiune extraordinară pentru a adopta Acordurile de asociere între UE și Republica Moldova, Ucraina și Georgia, legile referitoare
Casele de avocatură Salans (în prezent Dentons), David și Baias, Bulboacă și Asociații, Florea și Asociații și Boștină și Asociații au depus oferte pentru acordarea de servicii juridice
Florea Diaconu, care controlează firma de construcții Delta ACM 93, va dezvolta împreună cu omul de afaceri Alessio Karkhi un complex rezidențial de lux în zona Iancu Nicolae, investiție
timp ce europenii au în medie 72 de ani, potrivit studiului european BPOC Audit, ale cărui rezultate au fost prezentate miercuri de președintele Societății Române de Pneumologie, Florin
declarat, pentru MEDIAFAX, că în ședința de marți a Consiliului va fi cvorumul necesar pentru fi discutată excluderea din profesie a avocaților Adrian Năstase, Cătălin Voicu și Florin
Producătorul de materiale plastice Prodplast București (PPL), firmă controlată de omul de afaceri Florin Pogonaru, a înregistrat în primele trei luni pierderi de 828.000 de lei și vânzări
Florin Petolea, care a condus operațiunile locale ale grupului francez Alcatel Lucent în ultimii doi ani, ocupă începând cu luna trecută funcția de strategic projects manager în cadrul
Florin Păltinuș a creat în Focșani un business de familie care produce, sortează și ambalează anual 2.500 de tone de fructe dintr-o livadă de 45 de hectare.