Dobânzile creditelor ipotecare din SUA au scăzut săptămâna trecută pentru prima dată în mai mult de o lună pe fondul semnelor de încetinire a activității economice, dar rămân prea ridicate
Președintele american Joe Biden a desemnat Emiratele Arabe Unite ca fiind partener major în apărare al SUA. Dintre țările lumii, doar India mai are acest statut.
Uniunea Europeană se pregătește să ofere Ucrainei noi împrumuturi de până la 40 de miliarde de euro până la sfârșitul anului, indiferent de implicarea SUA, după ce planul G7 de a utiliza
Scăderile abrupte ale burselor la nivel mondial, determinate de înrăutățirea condițiilor economice din SUA și de unele semne de întrebare cu privire la modele de business ale companiilor
Donald Trump s-a angajat să reducă impozitele și povara datoriei SUA și a acuzat administrația Biden pentru perpetuarea inflației și a creșterii costurilor de trai, potrivit Financial
Traderii pariază că SUA vor opera o reducere de dobânzi de urgență pentru a-și susține economia pe fondul isteriei de pe piețele de acțiuni declanșate de temerile legate de recesiune
Compania medtech poloneză BrainScan intenționează să atragă 9 milioane de zloți (2,07 milioane de euro) pentru a fi certificată de administrația pentru alimente și medicamente din SUA
Într-o lume dominată de dolar și în care președintele ales al SUA promite un război comercial mondial, euro este condamnat la depreciere, încep să spună tot mai multe voci.