în care activitatea se menține la un nivel ridicat, iar pe zona de creditare corporate suntem pe creștere față de perioada similară din 2019, a declarat Francois Bloch, CEO, BRD Groupe
Grupul fracez Groupe Atlantic urmează să inaugureze în următoarele săptămâni fabrica din Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, o investiție greenfield de peste 50 de milioane de
Ana Maria Băjan, director de maketing al companiei Caroli Foods Group, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața mezelurilor din România, cu o cifră de afaceri de 500 mil. lei
Bloomberg anunța că fondul Partners Group ar fi interesat și că proprietarul Pepco, grupul sud-african Steinhoff, analizează listarea unei participații de 25% din acțiunile Pepco pe
Producătorul de hârtie Pehart Tec Grup, controlat de fondul de private equity Abris Capital, lucrează la un plan care presupune extinderea spațiilor de depozitare de care dispune și
Asociația Brokerilor va facilita accesul participanților la cursurile susținute de London Stock Exchange Group Academy, atât în România, cât și la Londra sau Milano.
Grupul austriac Erste a anunțat surprinzător miercuri după-amiază cine va fi succesorul lui Andreas Treichl, cel care a creat dintr-o bancă austriacă cel mai mare grup financiar