Radu Timiș, antreprenorul care controlează producătorul de mezeluri Cris-Tim, spune că vânzările de mezeluri au fost în creștere în volum cu aproximativ 8% în lunile iunie, iulie și
Radu Timiș jr., CEO al grupului Cris-Tim, producător de mezeluri, lactate, produse ready-meal și vinuri, spune că în prima parte a lunii martie vâzările companiei au fost stabile, relativ
„Este prima tranzacție semnată de Eurial Invest și Grupul Cris-Tim, acest lucru înseamnă recunoașterea calității și competitivității mărcilor pe care le reprezentăm în România și sunt
Tranșa destinată investitorilor de retail în oferta de listare a producătorului de mezeluri Cris-Tim (CFH), prin care au alocate 4 milioane de acțiuni, a fost subscrisă în proporție
Grupul Carmistin, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața agroalimentară, controlat de familia Paraschiv, a promovat-o pe Ligia Gabriela Smadu în funcția de marketing manager
Cris-Tim Family Holding (CFH), companie antreprenorială controlată de familia Timiș, a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri de 268,8 milioane lei, în creștere cu 7% față de
Cea mai mare companie din grupul Cris-Tim a avut anul trecut afaceri de circa 80 mil. euro, iar un avans de 30% ar duce businessul peste pragul de 100 mil. euro.