Producătorul local de cosmetice Farmec din Cluj-Napoca își diversifică activitatea și intră pe piața de distribuție, dorind să încheie parteneriate cu alți jucători care să folosească
Producătorul de cosmetice Farmec din Cluj Napoca a ajuns să dețină 12 magazine monobrand, din care jumătate pe piața locală, iar celelalte în Grecia, Ungaria, Franța și Emiratele Arabe
Consumatorul român începe să fie mai atent la ceea ce cumpără și puterea de cumpărare a crescut în ultima perioadă, spune Valentin Peter, managerul de dezvoltare al Farmec.
Producătorul român de cosmetice Farmec continuă extinderea și reamenajarea de la nivel național a rețelei de magazine și inaugurează o nouă unitate la Timișoara.
Producătorul român de cosmetice Farmec a înregistrat vânzări de peste un milion de euro prin rețeaua de magazine proprii în primele șase luni, după ce au fost deschise în acest
Uzina din Jucu lucrează în mod obișnuit la standarde de food compliance (ce sunt aplicate fabricilor de alimente – n.red.)“, spune Carmen Petcu.
Compania farmaceutică americană Discovery Life Sciences a anunțat achiziționarea companiei bulgare din același sector Sofia Med în schimbul unui preț care nu a fost făcut public, p...
Donald Trump a făcut aluzie la posibilitatea amânării impunerii de tarife asupra companiilor farmaceutice în condițiile în care acestea se pregătesc pentru noi taxe la import chiar...
Farmec Cluj-Napoca, cel mai mare producător local de cosmetice, anunță extinderea perioadei de producție a noilor biocide pentru uz personal și medical cu încă 12 luni, în contextul
Producătorul român de cosmetice Farmec a înregistrat vânzări de peste un milion de euro prin rețeaua de magazine proprii, în primele șase luni, după ce au fost deschise în acest an