Services (TTS), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, al cărui acționar majoritar este antreprenorul Mircea Mihăilescu, a încheiat un contract pentru activitatea de market maker
holding de materiale de construcții din România listat pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București sub simbolul ROC1, beneficiază de marți, 12 martie, de servicii de Market Maker
Grupul Teraplast (TRP), principalul producător de materiale de construcții de pe piața locală, anunță semnarea unui contract de market maker cu BRK Financial Group, pentru oferte ferme
Sorina Faier, managing partner în cadrul companiei de executive search Elite Searchers, afirmă că circa 70% dintre angajații din corporațiile din România s-au întors la birou, iar 30%
În condițiile în care evaziunea fiscală provenită din comerțul cu alcool, țigări sau cereale se ridică la miliarde de euro, anchetarea unor profesori inclusiv cu mijloacele SRI devine
Președintele Comisiei de Cultură a Camerei, deputatul PDL Raluca Turcan, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că parlamentarii sunt datori să elaboreze un nou proiect de...
La rândul său, reprezentantul SRR, Constantin Pușcaș, a precizat, la solicitarea membrilor comisiei de buget-finanțe, că societatea a cheltuit în 2010, suma de 460.000 lei.
românilor pentru vacanțe în destinații exotice, pachete care solicită bugete de câteva mii de euro, este în creștere în ultimii ani, insulele din Oceanul Indian precum Maldive, Mauritius, Sri