Firma de avocatură RTPR a asistat fondul de investiții SARMIS Capital la achiziția unui pachet majoritar în Corporate Office Solutions (COS), companie de servicii integrate de fit-out
Bankingul în viitor se va schimba pe măsură ce tinerii de generația millennials sau mai tineri vor ajunge să fie clienți majoritari ai băncilor, în condițiile în care o treime dint...
servicii și soluții IT în regim outsourcing, s-a asociat cu antreprenorii locali Alexandru Cernătescu și Andrei Cernătescu, proprietarii agenției de comunicare digitală Infinit Solutions
traversat de către întreaga economie și societate dacă sectorul public își va recalibra costurile la noul context, a declarat Cătălin Chiș, CEO al grupului de firme Active Power Solutions
Neurony Solutions, compania locală care a contribuit la dezvoltarea soluțiilor comercializate de start-up-uri precum ialoc, Yarooms și Jobful, estimează că soluțiile bazate pe inteligență
Company a asistat fondul de investiții AGISTA, parte din Grupul Impetum, în procesul de semnare a contractelor de vânzare a întregii sale participații deținute în cadrul Dendrio Solutions
Rinf Outsourcing Solutions, companie locală specializată în dezvoltare de software, consultanță și BPO, caută să recruteze peste 60 de specialiști IT pe diferițe funcții, precum senior
ASEE Solutions S.R.L., compania de software din București parte a grupului polonez Asseco, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 173,2 milioane de lei (34,4 mil. euro), în scădere
Codata Software Solutions, companie de dezvoltare software la comandă din Baia Mare, județul Maramureș, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 118,9 milioane de lei (23,6 mil