SocGen va închide 600 de sucursale în Franța și își va reduce costurile cu 450 mil. euro până în anul 2025
SocGen a transmis ieri că banca sa online vizează 4,5 milioane de clienți până în 2025, în creștere față de 2,5 milioane în 2020.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
SocGen a transmis ieri că banca sa online vizează 4,5 milioane de clienți până în 2025, în creștere față de 2,5 milioane în 2020.
În timpul mandatului său, Ștefan a condus o serie de programe importante de transformare strategică și operațională a rețelelor împreună cu echipa sa și a adus în premieră pe piața
Medical SA, 22.600 lei.
Experiența sa acoperă majoritatea segmentelor de business din Europa de Est – de la segmentul consumer și al operatorilor până la IMM-uri și piețele marilor companii.
Cred acum, ca datoria mea este sa ii continui munca, ridicand valoarea de intrebuintare a unui astfel de imobil la nivelul la care i se cuvine”, a spus Dr.
Compania a incercat ca in toate deciziile de finantare a pietei sa fie acoperita cu instrumente de asigurare si garantii de plata.
Electrogrup SA face parte E-INFRA, grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie și telecomunicații, alături de Netcity Telecom SRL, Direct One SA, Nova Power
în continuare “Compania”) informează investitorii despre exercitarea opțiunii de convertibilitate în acțiuni, a împrumutului în valoare de 1.050.000 lei, acordat Equatorial Gaming SA
TeraPlast SA este o societate listată, cu o capitalizare de 751 mil. lei. Luni acțiunile au închis la 0,431 lei pe unitate, plus 0,94%.
MedLife SA are o capitalizare de 686 milioane lei.