O investiție într-un obiectiv turistic poate schimba nu doar oferta turistică a unei zone, ci și economia sa, având puterea să atragă turiștii în locurile în care nu obișnuiau să își
Ardealul SA, producător de ulei vegetal controlat de antreprenori locali, a intrat anul trecut în clasamentul celor mai mari exportatori din România, clasându-se pe poziția 270, arată
în ultimele zile, de când a fost impusă prezentarea certificatului verde la intrare în astfel de spații comerciale, însă compania remarcă diferențe între unitățile din rețeaua sa
anunțat marți că importurile de vinuri din Republica Moldova au fost oprite din cauza "calității nesatisfăcătoare" a producției de alcool, relatează agenția rusă Itar-Tass în pagina sa
Ford Motor Company a confirmat astăzi că urmează să investească până la 200 de milioane de euro pentru a produce SUV-ul de mici dimensiuni EcoSport la fabrica sa din Craiova, începând
Oficialii UE au promis mai mulți bani pentru Grecia în cadrul unei vizite la granița sa cu Turcia, pe care zeci de mii de migranți și refugiați încearcă de zile întregi să o treacă,
Pasionată de designul vestimentar, Irina Carp a decis în 2015 sa pornească un business propriu și să investească 50.000 de euro în brandul Patricia Bride, sub care creează rochii de
Office Vision, firma pornită de antreprenorul Adrian Stoican împreună cu soția sa în urmă cu 20 de ani, a început ca un mod de a plăti o parte din cheltuielile cu facultatea ale celor