Deși numeroase servicii medicale sunt prevăzute în contractul-cadru, accesul efectiv la acestea poate fi limitat de condițiile de decontare și de dificultățile legate de finanțarea
Serviciile medicale vor fi validate și decontate, începând din 2015, doar în baza cardului național de sănătate, a declarat președintele CNAS, Vasile Ciurchea, vineri, când a semnat contractul
Unele bănci au oferit reduceri cuprinse între 17,5% și 25% din soldul creditului pentru clienții care au contractat împrumuturi în franci elvețieni, ca măsură de sprijin pentru aprecierea
Primăria Târgu Mureș a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea termică a 10 blocuri de locuințe din municipiu, investiție în valoare de peste 6,7 mil. lei (aproximativ 1,5
Alina Patriche, directorul general adjunct, aria servicii specializate în cadrul Garanti Bank din mai 2012, a decis să-și încheie în luna mai contractul cu instituția de credit, consiliul
Valoarea minimă a decontărilor intermediare în cadrul contractelor de lucrări finanțate prin Programul Operațional Sectorial Mediu și prin Programul Operațional Sectorial Transport
Operatorul de rețele de comunicații Direct One, controlat de antreprenorii romani Teofil Mureșan și Simion Mureșan (cu un pachet de 64,39% din acțiuni), a contractat un credit de 26
Erste lansează, vineri, la Bursa de Valori București (BVB) primele patru produse structurate cu activul suport pe contractul futures E-mini S&P500 prin intermediul cărora jucătorii
Daniel Chițoiu a declarat la Iași că a solicitat Curții de Conturi declanșarea unor controale imediate la toate companiile naționale care înregistrează pierderi pentru verificarea contractelor
Ford România, cel de-al doilea constructor de pe piața auto locală, are disponibile în prezent 145 de locuri de muncă pentru ucenici, absolvenți ai învățământului gimnazial, potrivit